Sări la conţinut

Etichetă: Trezire

Citate 0

Un citat – Leonard Ravenhill


La ora această tristă, lumea doarme în întuneric, iar Biserica doarme în lumină; aşa că Isus este rănit „în casa celor ce-L iubeau.” Biserica luptătoare şchiopătează şi este luată în râs şi numită impotentă. În fiecare an folosim munţi de hârtie şi râuri de cerneala ca să retipărim scrierile unor oameni de mult morţi, în timp ce Duhul Sfânt, care […]

Citate 0

Despre rugaciune – Leonard Ravenhill


,,Putem numi lipsa rugăciunii neglijenţă, lipsa apetitului spiritual, sau pierderea viziunii. Dar ceea ce contează este felul în care o numeşte Dumnezeu. În 1 Samuel 12:23, Dumnezeu numeşte lipsa rugăciunii păcat: „Departe de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi!” A nu te ruga înseamnă neascultare, fiindcă porunca lui Dumnezeu este ca oamenii să „se roage […]

Citate 0

Se caută profeti – Leonard Ravenhill


Încercăm să ne salvăm eşecul şi sărăcia spirituală ascunzându-ne sub doctrina suveranităţii lui Dumnezeu şi împotmolindu-ne într-un dispensaţionalism stagnant. În timpul acesta, iadul se umple… Puterile întunericului avansează, iar Dumnezeu caută zadarnic un om care să stea în spărtură, aşa cum a stat Ezechiel! Dragul meu frate predicator, azi ne place mai mult să călătorim decât să suferim, de aceea […]

Citate 0

Despre rugaciune – R. A. Torrrey


,,Dacă biserica s-ar dedica rugăciunii, rugăciunii adevărate, fructuoase, atunci ea ar putea aduce astăzi aceleaşi rezultate minunate pe care le-a adus odinioară. Se pare că sunt din ce în ce mai multe semne ale faptului că biserica înţelege acest lucru. Ici şi colo, Dumnezeu pune asupra slujitorilor şi asupra bisericilor o povară pentru rugăciune pe care nu au mai cunoscut-o […]

Citate 0

Un citat – Leonard Ravenhill


Ni se spune adesea că în vremurile acestea de încercări grele, oamenii au nevoie să fie mângâiaţi. Sunt de acord, mulţi au nevoie de mângâiere: cei bolnavi, cei întristaţi, cei în suferinţă. În acelaşi timp, nimeni să nu se înşele: a tăcea şi a fi nepăsător când casa este cuprinsă de flăcări este o crimă. Nu-l mângâie şi nu-l ajută […]

Citate 0

Un citat – Leonard Ravenhill


La ora aceasta tristă, lumea doarme în întuneric, iar Biserica doarme în lumina; aşa că Isus este rănit „în casa celor ce-L iubeau.” Biserica luptatoare şchioapătează şi este luată în râs şi numită impotentă. În fiecare an folosim munţi de hârtie şi râuri de cerneala ca să retipărim scrierile unor oameni de mult morţi, în timp ce Duhul Sfant, care […]

Articole 0

Trebuie neaparat sa ne schimbam


2Tim 2:4 Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste. Fratele Leonard Ravenhill a spus intr-o carte a lui: Poate un marinar sta nepasator cand aude strigatul de „Ajutor!”? Ati vazut vreun medic ca sta nepasator cand pacientul sau moare? Poate un pompier sa vada oameni intr-o casa ce arde […]