Ieremia 31:3

Tunetele legii şi teroarea judecăţii sunt folosite adesea ca să ne aducă la Cristos, dar victoria finală aparţine bunătăţii Sale. Fiul risipitor s-a întors la casa tatălui său fiindcă avea nevoie de el, dar tatăl său l-a văzut de departe şi a alergat în în întâmpinarea lui. Ultimul pas a fost însoţit de sărutul tatălui şi de Căldurosul său bun-venit.

Legea şi groaza ei îşi fac lucrarea

Dar rezultatul lor se vede greu

Insă credinţa că prin har obţii iertarea

Înmoaie chiar şi inima unui ateu.

Într-o seară, învăţătorul a venit la uşă şi a bătut cu ciocanul legii. Uşa s-a cutremurat din balamale, iar omul a adunat toate mobilele şi le-a aşezat în faţa ei. El a spus „nu deschid nimănui”. Învăţătorul a plecat, dar s-a întors peste un timp şi a bătut încetişor cu mâinile Sale străpunse de cuie – încet şi uşor. De data aceasta uşa nu s-a cutremurat, dar s-a deschis şi gazda s-a aruncat în genunchi pe prag. „Intră, intră, Te rog. Ai bătut într-un fel care mi-a mişcat inima. Nu am putut să nu mă gândesc la sângele care curgea din mâinile Tale străpunse pe uşa mea, şi nu am putut să te las în drum. Şi am plâns, fiindcă dragostea Ta a învins în inima mea”.

Aşadar, în orice situaţie, bunătatea învinge. Ce nu a putut face Moise cu tablele lui de piatră, a făcut Cristos cu mâinile Sale străpunse. Aceasta este doctrina adevăratei chemări.

Este oare aceasta şi experienţa mea? Pot eu să spun: „El m-a chemat şi eu L-am urmat, bucuros să ascult glasul divin?” Dacă este aşa, fie ca El să mă cheme în continuare, până când mă voi aşeza la Masa Nunţii Mielului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.